Cercul vicios: educaţie versus politică

Odată cu nemulţumirile profesorilor şi cu înteţirea lor, s-au înteţit şi declaraţiile partidelor. În majoritate, acestea acuză partidul de guvernământ pentru starea proastă a educaţiei. Ar fi o prostie să zicem că nu-i aşa şi totuşi... ar mai fi o perspectivă de luat în seamă.
De ce oare educaţia nu a fost în stare să ne ofere alegători raţionali, care ştiu ce vor şi pe care nu îi caracterizează apatia politică? Nu asta ar trebui să fie finalitatea studiilor? Câte dintre acele „obiecte” care sunt învăţate la şcoala ne ajută în viaţă sau... ce volum din ele?
Educaţia nu ar trebui să aducă apatia politică, ba din contra. Sau poate, printre multele ei obiective, şcoala îl are şi pe cel de a ne face să nu înţelegem sau şi mai mult, să nu vrem să înţelegem. Înseamnă că nu se deosebesc prea mult timpurile de acum de cele de atunci, când egalitatea tuturor(mai ales în cunoştinţe) era primordială, iar intelectualii erau marginalizaţi: atunci, trimişi în Siberia, acum, trimişi în „exil” în condiţii departe de a fi decente, cu salarii mizere. E un cerc vicios, până la urmă, în care principalii actori sunt: guvernanţii, cei sus-puşi să se „ocupe” de educaţie, profesorii şi elevii/studenţii.
Poate că profesorii ar trebui susţinuţi în viitoarele lor acţiuni. Sper totuşi ca aceste acţiuni să nu vizeze doar salariul propriu, ci şi calitatea studiilor.