sâmbătă, 13 septembrie 2008

Ce vrea PL-ul?

Cu ceva timp în urmă, mai exact acum un an, aveam ceva încredere în Dorin Chirtoacă şi în al său Partid Liberal. De fapt Chişinăul era dominat de fenomenul Chirtoacă. Un băiat tânăr, şcolit prin Bucureşti, care ştia să vorbească. Dorin, în toate cele 3 campanii electorale pentru primăria capitalei a făcut notă discordantă cu contracandidaţii săi. Ursu, Greceanîi sau Iordan - 3 nomenclaturişti sovietici, care legau cu greu două cuvinte româneşti, care chiar dacă ar fi avut programe electorale mai bune decât ale lui Chirtoacă, nu ar fi putut fi niciodată aleşi de către chişinăueni.

Fenomenul Chirtoacă a ţinut, a câştigat detaşat primăria capitalei, PL-ul a obţinut un rezultat extraordinar pentru Consiliul Municipal. Dintr-un partid anonim al lui Ghimpu, Partidul Liberal începea să devină o forţă a opoziţiei. Din păcate s-a ramas doar la “începea să devină”, derularea următoare a evenimentelor din CMC şi din Primărie nu au consolidat PL-ul, ba din contră, tot mai mulţi chişinăueni încep să dea a lehamite din mână atunci când aud de Chirtoacă şi de Ghimpu. Seria de gafe impardonabile pe care le-a făcut tandemul Ghimpu-Chirtoacă i-a făcut pe cei doi să piardă mult din încrederea pe care o aveau în 2007, şi asta doar într-un an de zile.

E adevărat că au avut parte de o ostilitate puternică din partea grupărilor care conduc astăzi CMC-ul, dar la fel de adevărat e şi faptul că PL-ul a avut în mâna destinele Primăriei, cu Chirtoacă primar şi cu Ghimpu preşedinte a CMC, liberalii deţineau puterea în primărie, dar felul în care au gestionat-o a fost total falimentar. Autoritatea lui Chirtoacă a scăzut enorm, iar Ghimpu a ajuns la momentul în care îi este închis microfonul de către Muşuc.

De ce au ajuns liberalii aici? Cu toţii o ştim, incapabilitatea de a negocia şi de a ceda i-a făcut să cadă mult în faţa alegătorului. Atacurile prosteşti pe care le-au făcut asupra AMN-ului şi mai ales a PLDM-ului, au făcut ca aceste două partide să privească cu multă reticenţă asupra partidului condus de Ghimpu. Acum, în loc să strangă rândurile, să-şi găsească aliaţii şi să-şi determine duşmanii, PL-ul continuă pe aceeaşi linie. Au refuzat să semneze pactul de negresiune propus de PLDM şi încep să fie din ce în ce mai acizi în raport cu liberal democraţii şi cu AMN-ul.

În ultimul timp Ghimpu se crede preşedintele celui mai puternic partid liberal, iar Chirtoacă îi număra banii lui Filat. Nu înţeleg cum poate fi PL-ul cel mai puternic partid liberal de vreme ce nu are organizaţii teritoriale nici în măcar jumătate din raioanele din Moldova. Nu înţeleg nici care e durerea lui Chirtoacă vis-a-vis de banii lui Filat. Să fie sănătos cu tot cu banii lui, atâta timp cât nu mă atacă, de ce l-aş ataca eu?(aceasta ar fi o atitudine sănătoasă)

Devine din ce in ce mai clar că liberalii nu văd decât poarta, care este mare şi închisă lor, dar nu văd că la câţiva metri de poartă gardul este rupt…

5 comentarii:

Femeia Verde spunea...

În mare parte pot fi de acord cu tine. Și totuși... Aprecierea încă rămâne, chiar dacă anumite comportamente cam dau în aprecierea și susținerea pe care am avut-o și pe care unii o mai au pentru noi. Trebuie totuși să fim solidari... Dar trebuie să cerem același lucru și de la ei. Dragi și stimate partide de opoziție, fiți mai solidare între voi și conștienți de dușmanul vostru comun: PCRM. Sau poate că nu e așa?

Anonim spunea...

Am citit cu atentie articolul postat pe acest blog. Apreciez spiritul analitic al autorului si cunstintele politice pe care le detine.

Totusi, vreau sa mentionez ca intrebarea ”Ce vrea PL-ul” este din start gresită. Logic, orice partid de opozitie isi doreste accederea la guvernare. O alta intrebare este cum doreste PL-ul sa ajunga la conducere.

Reiesind, din rezolutiile si declaratiile Partidului Liberal accentuiez ca liberalii isi doresc sa guverneze impreuna cu partidele si oamenii care nu au colaborat cu structurile sovietice de ocupatie si comunistii.

De asemenea, accentuiez ca Partidul Liberal are structuri teritoriale în toate raioanele Republicii Moldova, exceptie facand raioanele cu statut special Gagauzia si Transnistria.

Sawyer spunea...

Ion,chiar Dorin Chirtoacă a recunoscut cu nu mult timp în urmă că PL-ul nu stă foarte bine în teritoriu, iar studiul celor de la ADEPT confirmă asta. Titlul, e foarte ok. Chiar, ce vrea pl-ul? Eu nu cred ca ei vor guvernarea, pentru ca la politica pe care o duc au mici sanse sa acceada acolo.

Victor L. Ciobanu spunea...

"tot mai mulţi chişinăueni încep să dea a lehamite din mână atunci când aud de Chirtoacă şi de Ghimpu" Hm, şi eu care cunoşteam că tot mai mulţi chişinăuieni devin tot mai "fideli" PL-ului. Se pare că avem opinii diferite, sau poate tu pretinzi că ştii adevărul?

Seria de gafe impardonabile pe care le-a făcut tandemul Ghimpu-Chirtoacă"
Poate mai dai nişte exemple de aşa gafe "impardonabile" ale lor, asta pentru a fi mai plauzibil.

Mai sunt multe semne de întrebare pe care le am faţă de articolul tău, dar n-am chef să le pomenesc pe toate. Mi-e lene să gîndesc acum :D

Anonim spunea...

Vreau sa fac o replica lui Ion Barganla cu prezentarea unui citat din testamentul politic ai maresalului Antonescu: "Nu duşmăniţi pe nimeni, nu оndepărtaţi pe nimeni, oricare
le-ar fi fost judecata şi credinţa politică pвnă azi. Neamul nu are destule energii şi destule suflete cвte ne trebuie pentru viitoarea şi marea lui оnălţare, pentru ca vreuna să rămвnă оn afară." Cat de simplu si frumos spus.
PL in dorinta lor "sa guverneze impreuna cu partidele si oamenii care nu au colaborat cu structurile sovietice de ocupatie si comunistii." au sansa sa mai cedeze niste mandate adaugatoare PCRM-ului ramanand in afara barierei de 6%