Accident mortal ”la poarta raiului”

Nu știu ce e mai trist: că un local cu numele ”La poarta raiului” se află lângă cel mai mare cimitir din Europa, că niște tineri au decis să sărbătorească botezul copilului acolo sau că unul dintre petrecăreți și-a găsit sfârșitul în fața acestui local.

O cumătrie s-a terminat cumplit azi-noapte. Unul dintre invitații la petrecere a ieșit din local și a fost strivit de o mașină. În câteva minute acesta a decedat.

Ce vrea PL-ul?

Cu ceva timp în urmă, mai exact acum un an, aveam ceva încredere în Dorin Chirtoacă şi în al său Partid Liberal. De fapt Chişinăul era dominat de fenomenul Chirtoacă. Un băiat tânăr, şcolit prin Bucureşti, care ştia să vorbească. Dorin, în toate cele 3 campanii electorale pentru primăria capitalei a făcut notă discordantă cu contracandidaţii săi. Ursu, Greceanîi sau Iordan - 3 nomenclaturişti sovietici, care legau cu greu două cuvinte româneşti, care chiar dacă ar fi avut programe electorale mai bune decât ale lui Chirtoacă, nu ar fi putut fi niciodată aleşi de către chişinăueni.

Fenomenul Chirtoacă a ţinut, a câştigat detaşat primăria capitalei, PL-ul a obţinut un rezultat extraordinar pentru Consiliul Municipal. Dintr-un partid anonim al lui Ghimpu, Partidul Liberal începea să devină o forţă a opoziţiei. Din păcate s-a ramas doar la “începea să devină”, derularea următoare a evenimentelor din CMC şi din Primărie nu au consolidat PL-ul, ba din contră, tot mai mulţi chişinăueni încep să dea a lehamite din mână atunci când aud de Chirtoacă şi de Ghimpu. Seria de gafe impardonabile pe care le-a făcut tandemul Ghimpu-Chirtoacă i-a făcut pe cei doi să piardă mult din încrederea pe care o aveau în 2007, şi asta doar într-un an de zile.

E adevărat că au avut parte de o ostilitate puternică din partea grupărilor care conduc astăzi CMC-ul, dar la fel de adevărat e şi faptul că PL-ul a avut în mâna destinele Primăriei, cu Chirtoacă primar şi cu Ghimpu preşedinte a CMC, liberalii deţineau puterea în primărie, dar felul în care au gestionat-o a fost total falimentar. Autoritatea lui Chirtoacă a scăzut enorm, iar Ghimpu a ajuns la momentul în care îi este închis microfonul de către Muşuc.

De ce au ajuns liberalii aici? Cu toţii o ştim, incapabilitatea de a negocia şi de a ceda i-a făcut să cadă mult în faţa alegătorului. Atacurile prosteşti pe care le-au făcut asupra AMN-ului şi mai ales a PLDM-ului, au făcut ca aceste două partide să privească cu multă reticenţă asupra partidului condus de Ghimpu. Acum, în loc să strangă rândurile, să-şi găsească aliaţii şi să-şi determine duşmanii, PL-ul continuă pe aceeaşi linie. Au refuzat să semneze pactul de negresiune propus de PLDM şi încep să fie din ce în ce mai acizi în raport cu liberal democraţii şi cu AMN-ul.

În ultimul timp Ghimpu se crede preşedintele celui mai puternic partid liberal, iar Chirtoacă îi număra banii lui Filat. Nu înţeleg cum poate fi PL-ul cel mai puternic partid liberal de vreme ce nu are organizaţii teritoriale nici în măcar jumătate din raioanele din Moldova. Nu înţeleg nici care e durerea lui Chirtoacă vis-a-vis de banii lui Filat. Să fie sănătos cu tot cu banii lui, atâta timp cât nu mă atacă, de ce l-aş ataca eu?(aceasta ar fi o atitudine sănătoasă)

Devine din ce in ce mai clar că liberalii nu văd decât poarta, care este mare şi închisă lor, dar nu văd că la câţiva metri de poartă gardul este rupt…

Cercul vicios: educaţie versus politică

Odată cu nemulţumirile profesorilor şi cu înteţirea lor, s-au înteţit şi declaraţiile partidelor. În majoritate, acestea acuză partidul de guvernământ pentru starea proastă a educaţiei. Ar fi o prostie să zicem că nu-i aşa şi totuşi... ar mai fi o perspectivă de luat în seamă.
De ce oare educaţia nu a fost în stare să ne ofere alegători raţionali, care ştiu ce vor şi pe care nu îi caracterizează apatia politică? Nu asta ar trebui să fie finalitatea studiilor? Câte dintre acele „obiecte” care sunt învăţate la şcoala ne ajută în viaţă sau... ce volum din ele?
Educaţia nu ar trebui să aducă apatia politică, ba din contra. Sau poate, printre multele ei obiective, şcoala îl are şi pe cel de a ne face să nu înţelegem sau şi mai mult, să nu vrem să înţelegem. Înseamnă că nu se deosebesc prea mult timpurile de acum de cele de atunci, când egalitatea tuturor(mai ales în cunoştinţe) era primordială, iar intelectualii erau marginalizaţi: atunci, trimişi în Siberia, acum, trimişi în „exil” în condiţii departe de a fi decente, cu salarii mizere. E un cerc vicios, până la urmă, în care principalii actori sunt: guvernanţii, cei sus-puşi să se „ocupe” de educaţie, profesorii şi elevii/studenţii.
Poate că profesorii ar trebui susţinuţi în viitoarele lor acţiuni. Sper totuşi ca aceste acţiuni să nu vizeze doar salariul propriu, ci şi calitatea studiilor.